Andrian Candu a subliniat principalele subiecte care au fost puse în ședința comună a Guvernului și Parlamentului. Oficialul a trecut în revistă toare restanțele, acțiunile dar și succesele Parlamentului și Guvernului.

„Astăzi am trecut în revistă acțiunile realizate și cele nerealizate, dar și cauzele și motivele acestor restanțe, unele tehnice de altfel, care se vor rezolva și se vor corecta. Noi am discutat despre angajamentele pe care ni le-am asumat, atât față de cetățenii Republicii Moldova, dar și acțiunile puse deja pe hârtie în planurile noastre legislative. Totodată, am discutat despre angajamentele pe care ni le-am asumat față de partenerii noștri internațioanali, față de Fondul Monetar Internațional, față de UE pe baza celor trei documente de bază: lista priorităților Guvernului, foaia de parcurs nr.2 și programul legislativ al Parlamentului. Noi din 2016 am reușit să recuperăm foarte mult din restanțele precedente și continuăm să mergem pe acest ritm, deja pentru cele asumate pentru anul 2017. Comisiile vor examina acțiunile ce trebuie interprinse pe agenda comună Parlament-Guvern”, de declarat președintele Parlamentului RM.

Totodată, Andrian Candu a menționat faptul că în fiecare săptămână vor fi organizate audieri parlamentare.

Share on Facebook7Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here