Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a semnat în această dimineață decretul de promulgare a Legii pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului, după ce Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de șef al statului pentru  promulgarea acesteia.

La 22 decembrie 2017, Parlamentul a menținut votul pentru Legea nr.257, cunoscută drept legea anti-propagandă, remisă spre reexaminare de șeful statului.

Astfel, în Codul audiovizualului sunt incluse noi norme prin care se asigură protecția persoanelor, societății și a statului de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior și neadmiterii provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.

La fel, este prevăzută transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Potrivit art.93 (2) din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea. Totodată, după refuzul deliberat al șefului statului de a îndeplini obligațiile constituționale de promulgare a Legii, la data de 5 ianuarie curent,  Curtea Constituțională constatat circumstanţa care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.

Potrivit avizului Înaltei Curți, în temeiul articolului 91 din Constituție, în ordinea exercitării interimatului, Președintele Parlamentului a emis, în calitate de Președinte interimar, decretul de promulgare a Legii nr.257 din 22 decembrie 2017 cu privire la modificarea şi completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here