Dorin Chirtoacă : Regimul dictatorial Plahotniuc – Dodon comite o altă ticăloșie față de România, umilirea fostului președinte Traian Băsescu

0
2

Dorin Chirtoacă :  Pe 7 noiembrie, la împlinirea fix a 101 ani de la revoluția bolșevică a lui Lenin, în anul Centenarului Unirii, după 1000 de grădinițe reparate, gazoduct Iași – Ungheni, proiecte posibile datorită angajamentului din 2010, Ghimpu – Băsescu, în valoare de 100 milioane Euro, dar Sala cu Orgă, 30 de ani de burse etc., Republica Moldova, prin regimul dictatorial Plahotniuc – Dodon, după expulzarea cu interdicție a unui cetățean român unionist, RM, comite următoarea ticăloșie față de România, pentru a o umili – retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu. O ticăloșie și o încercare de umilire a României pentru că este vorba totuși de un Președinte al României, cel care a semnat intrarea ei în UE.

Faptul că verdictul s-a schimbat “miraculos” în trei ore arată încă o dată că nu în instanțe se ia decizia. Dictatura în RM este programată inclusiv calendaristic, iar pentru a doua decadă a lunii noiembrie vin alte “evenimente”.

De ce au avut interes ambii să facă asta? Din două motive:

1. Pentru a se distanța de România, pentru a cultiva tezele “stataliste” neostaliniste: moldoveni fără limba română, fără a fi români s.a., și astfel să poată miza pe un bazin electoral cât mai larg.

2.Pentru că ei consideră că dreapta și centrul dreapta dezbinate oricum vor avea un rol marginal, iar bătălia principală va fi dată între PD și PSRM. Din aceste motive PD nu are nevoie de un al doilea front pe dreapta, obiectivul major fiind de a nu permite PSRM-ului să ia de unul singur puterea, pentru asta l-ar tenta pe Dodon să ia locul lui Plahotniuc și să devină el dictatorul RM. În acest sens Putin, de față cu Dodon, a făcut gestul electoral necesar – 6 luni de export liber de legume și fruncte în Rusia.

Așadar ni se propun nu alegeri, ci o competiție cinică – cine să fie dictatorul absolut al RM după 24 februarie.

Dar, chiar și în aceste condiții ei pot fi bătuți, dacă noi, cei patru, care ne-am văzut acum câteva zile, plus societatea civilă, vom fi uniți.
Un licar de speranță a apărut în ochii oamenilor, ei vor să vadă unitate, aceasta îi va mobiliza să se îndemne unii pe alții să vină la vot. Tocmai mobilizare înseamnă victorie democratică pe 24 februarie, am spus-o și la sediul PLDM.

Fără ea, însă, șansele sunt fix de opoziție parlamentară. Acest lucru se vede și prin prisma deciziei CSJ versus Traian Băsescu: dreapta și centru-dreapta poftim în locul rezervat de opoziție parlamentară, noi avem a ne bate cu PSRM, pentru a-l păstra pe Dodon pe post de pion.

P.S.: Juridic vorbind acest proces este o tâmpenie. Pentru că decretul prezidențial de acordare a cetățeniei a produs efecte, a generat, a născut un drept! Atunci când un act administrativ generează un drept, de care omul se bucură deja, situația e cu totul alta, decât în cazul unei simple anulări de documente. Or, Traian Băsescu a primit cetățenia și un pașaport al RM, a și votat cu el, îl are și azi, la fel ca și doamna Maria Băsescu. Dacă și ar putea fi invocate probleme la procedura de acordare, atunci ar trebui cercetate disciplinar, administrativ, contravențional etc, cei care au pregătit actul administrativ – decretul de acordare a cetățeniei. Ce are beneficiarul unui drept cu eventualele “greșeli” de verificare a dosarului comise de un funcționar sau demnitar din RM?

Dacă angajezi o persoană la serviciu, generând dreptul la muncă a acelei persoane, o mai poți da afara dacă nu ai verificat dosarul așa cum se cuvine? Nu. Pot fi doar sancționați disciplinar cei de la resurse umane. Iar dacă angajatul are fapte penale, pe baza prezumției nevinovatiei, el ramane angajat pana la o eventuala condamnare definitivă și irevocabilă a unei instanțe judecătorești, independente evident. Doar atunci poți desface contractul de munca, cu oricâte greșeli ar fi fost încheiat la început. Așa este și aici.

Sau, iertați-mi comparația, dar dacă un copil se naște, este viu și viabil, dobândește dreptul la viață, iar după se constată că au fost “greșeli de procedură” la naștere, Plahotniuc și cu Dodon, voi ce faceți, îi luați înapoi cutia electorală cu pampers, care stă pe toate panourile publicitare din raioane, și băgați copilul din nou în uterul mamei?

Dorin Chirtoacă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here