Cel puţin şapte oameni au murit în Germania, în urma unei furtuni puternice care s-a abătut peste nordul ţării. Victimele sunt şoferi peste care au căzut mai mulţi copaci smulşi de rafale. Viteza vântului a depăşit 140 de kilometri pe oră. Stihia a lovit trei landuri, iar cele mai afectate oraşe sunt Hamburg şi Hanovra.

Circulaţia trenurilor din nordul Germaniei a fost întreruptă din cauza arborilor căzuți pe calea ferată. Cea mai afectată este linia Hamburg-Berlin.

Vântul puternic a smuls şi acoperişurile mai multor case, iar o macara de o mie de tone s-a prăbuşit. Furtuna a provocat pagube şi în Berlin. Acolo a afost paralizat traficul rutier, feroviar şi cel aerian. Mai multe curse au fost anulate sau avut întârzieri. Salvatorii au efectuat peste 800 de intervenţii.

Vreme rea se aşteaptă şi în Statele Unite, unde se apropie un nou uragan botezat „Nate”. Furtuna s-a format în Marea Caraibelor şi a provocat deja moartea a peste 20 de oameni în Nicaragua și Costa Rica. În SUA, uraganul va ajunge duminică. Stare de urgenţă a fost declarată în statele Alabama, Louisiana, Florida şi Mississippi.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here