Doar în telenovele femeile virgine rămân însărcinate. Ei bine, iată că în localitatea Dorohoi, din judeţul Botoşani, viaţa bate telenovela, iar acest lucru s-a întâmplat după ce o copilă de 16 ani a rămas însărcinată fiind… virgină!

Oamenii din Dorohoi sunt oripilaţi după ce au aflat că o elevă de 16 ani este gravidă în 19 săptămâni deşi medicii susţin că fata este virgină.

Întamplarea a fost confirmată de oamenii legii care spun că nu este vorba de nicio minune Dumnezeiască, dar nici de de vreo faptă penală, întrucât eleva a acceptat de bunăvoie actul sexual, are vârsta legală care exclude săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, iar faptul că, biologic, medicii nu au constatat leziuni datorate unui act sexual nu este o premieră.

Tatăl este un bărbat de 24 de ani. Mai exact, în urmă cu ceva vreme, pe când fata nu avea încă împlinită vârsta de 16 ani, aceasta a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat de 24 de ani din aceeaşi comună. A ţinut totul secret până când bebeluşul s-a dezvoltat, iar burta nu a mai putut fi ascunsă. Astfel, părinţii au aflat de întâmplare şi au făcut o sesizare la postul de Poliţie din localitate.

Din declaraţii se pare că lucrurile au fost lămurite şi nu a fost înregistrat niciun dosar penal, însă după ce fata a fost dusă la un control medical, doctorii au confirmat sarcina aflată în evoluţie, dar au rămas surprinşi când au constatat că eleva este, biologic, încă virgină.

„Sunt frecvente astfel de cazuri, mai ales în ultima perioadă. Fetele prezintă un himen complezent şi practic la un control de specialitate nu se poate evidenţia actul sexual. Cu alte cuvinte himenul este foarte elastic“, a fost explicaţia unui medic ginecolog din Dorohoi.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here