Un bărbat din Cahul a încercat să mituiască un inspector al Batalionului de patrulare Sud, dar a fost denunţat la CNA. Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi propus 2000 de lei ca să nu fie cercetat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Pe numele lui, a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă, iar, dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.Operaţiunea de reţinere a fost sprijinită de Serviciul protecţie internă şi anticorupţie al MAI, scrie bani.md

Amintim că, acum două zile, un alt locuitor al oraşului Cahul a fost reţinut de CNA şi procurori pentru încercarea de a mitui un inspector de patrulare. Acesta i-ar fi promis poliţistului 100 de euro pentru ca acesta să-i elibereze automobilul şi să nu-l cerceteze penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Ambele cazuri sunt investigate de Direcţia generală teritorială Sud a CNA sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here