A dat startul perioadei de depunere a dosarelor pentru ediția a V-a a Galei Studenților Originari din Republica Moldova. Tinerii moldoveni care studiază peste hotare sunt încurajați să depună dosarul până pe 5 noiembrie, iar cei mai buni dintre ei vor fi premiați în cadrul unui eveniment care va avea la sfârșitul lui decembrie.

Organizatorii anunță ca la edițiile anterioare s-au înscris în jur de 600 de tineri. În concurs se pot înscrie studenții care își fac studiile în anul 2017/2018 la una din universitățile din străinătate sunt invitați să se înscrie în concurs. De asemenea, sunt eligibili studenții care au absolvit o instituție academică din afara țării în anul 2017. Formularul de înregistrare, precum și CV-ul pot fi trimise pe galastudentilor.md.

În ediția din 2017, studenții vor fi premiați în cadrul a 3 categorii principale: Licență, Masterat, Doctorat. Pentru fiecare categorie, vor fi aleși între 5 și 10 câștigători. De asemenea, toți participanții vor fi în mod automat înscriși în concursul pentru Marele Premiu – Studentul Anului. De asemenea, partenerii vor putea acorda premii pe domenii: Arte, IT, Economie etc.

 

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here