Poliția a fost alertată în dimineața zilei de 10 octombrie de locatarii blocului, care au găsit băiețelul de trei ani în iarbă.

Copilul de trei ani a căzut de la etajul trei al unui bloc din orașul Tiraspol. Vecinii au dat de el la ora cinci dimineața și au alertat serviciile abilitate, a comunicat presa din regiune.

Micuțul era în viață, acesta a fost transportat de ambulanță la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău. Copilul a fost internat în secția reanimare.

Potrivit unui comunicat al Internelor din nerecunoscuta RMN, mama copilului, în vârstă de 25 de ani, l-ar fi lăsat singur în apartament, în timp ce acesta dormea.

Oamenii legii presupun că micuțul Stanislav s-a trezit și, pentru că nu și-a găsit mama, a ieșit la balcon să-și ia jucăriile. Băiatul ar fi urcat pe un scaun și a căzut astfel de la etajul trei.

Întoarsă acasă, mama a început să-și caute copilul, aflând ulterior despre cele întâmplate. Toate circumstanțele producerii acestui caz urmează să fie stabilite.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here