EvzMD.md : Startul luptei pentru primăria Capitalei, presărat cu declarații și replici acide

0
49

Valeriu Munteanu, candidatul Partidului Liberal la alegerile noi din municipiul Chișinău, susține că, dacă va fi ales în funcția de primar, nu va tinde spre fotoliul de deputat după scrutinul parlamentar din această toamnă. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate, transmite IPN.

El susține că vine la Primărie nu doar pentru un an, așa cum o fac unii lideri de partide, care încearcă să-și propulseze partidul la alegerile parlamentare. „Eu vin pentru exact atâta timp cât o să am suportul alegătorilor și locuitorilor municipiului Chișinău și atâta timp cât vom putea să mișcăm lucrurile înainte. Declar cu toată responsabilitatea”, a spus Valeriu Munteanu. Candidatul PL susține că atât timp cât va deține funcția de primar, dacă va fi ales, nu va tinde spre un fotoliu de deputat.

Candidatul PL afirmă că niciodată în municipiul Chișinău în turul doi al alegerilor nu pot ajunge doi candidați de stânga, referindu-se la candidatul PSRM, Ion Ceban, și la Silvia Radu, care consideră că este susținută de PDM. „Silvia Radu este candidat de stânga după modul în care vorbește, după modalitatea în care gândește. Indubitabil, este un candidat de stânga”, spune Valeriu Munteanu.

În context, Valeriu Munteanu i-a dat o replică liderului PD, Vladimir Plahotniuc, care declarase că „partidele care au refuzat dialogul vor fi responsabile dacă Primăria va fi câștigată de socialiști”. „Vladimir Plahotniuc vine iarăși cu daruri otrăvite”, spune Munteanu, făcând aluzie la declarația lui Vlad Plahotniuc din campania electorală a alegerilor prezidențiale, când a declarat că o va susține pe Maia Sandu. „Se declară adeptul taberei democrate și pro-europene așa cum s-a declarat susținătorul Maiei Sandu la prezidențiale. Adică trișează din nou, ca un cartofor adevărat ce este. Liderul Partidului Democrat spunea azi că, „dacă câștigă candidatul socialist la primărie, va fi responsabilitatea partidelor de opoziție”, dar domnule Plahotniuc, a cui responsabilitate a fost că a câștigat Igor Dodon la prezidențiale? A dumneavoastră”.

mai mult la : evzmd.md/politica/268-politic/71598-startul-luptei-pentru-primaria-capitalei,-presarat-cu-declara%C8%9Bii-%C8%99i-replici-acide.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here